Corporatistul – Recenzie de Alix Draguţă

3 Iun

„Am trăit cu Raluca o adolescenţă superbă, cu tot ce avea adolescenţa acelor vremuri, frumos, nobil şi curat şi se pare că această legătura pe care am avut-o în adolescenţă s-a păstrat şi la maturitate, de aceea am onoarea de a purta numele personajului principal, Alix. Am devenit astfel erou de roman, e adevărat că în ipostaza masculină. Cu toate acestea consider că, deşi nu sunt personajul principal, doar îi port numele, există acolo, în roman, o parte care îmi este mie dată. În timp ce Raluca trăia visul corporatist, eu trăiam visul profesoral.

Sunt două personaje în roman, personaje importante. Pe de o parte îl avem pe Alix Albu, cel care termină facultatea şi, atras de mirajul unui job, al unei slujbe bine plătite, se angajează, printr-un interviu, într-o multinaţională. Pe de altă parte îl avem pe prietenul lui, personajul narator, care îşi continuă visul din facultate şi optează pentru ceva mai prost plătit, dar îşi urmează visul şi alege cariera profesorală. Până în punctul acesta pare sa fie o tipologie romanescă, pur şi simplu. Un tânar care îşi sacrifică o parte din timp ca să câştige mai bine şi altul care îşi sacrifică o parte din venituri ca să trăiasca mai bine.

DSC05700

În roman apare, pentru prima oara în literatură română, apare ideea de corporaţie, apare ideea de stat în stat, pentru că aceste corporaţii sunt tratate ca şi cum ar fi un stat mai mic într-un stat mai mare şi cu cât ele sunt mai multe, sunt mai multe state într-un stat mare. Şi aceste state impun reguli noi şi schimbă oameni. Devin cumva state comuniste, state care generează oameni diferiţi de cei pe care îi cunoaştem noi. Alix Albu trăieşte visul corporatist. Adică ajunge la jobul asta bine plătit, urcă ierarhic şi realmente se trezeşte dezbrăcat de vise, dezbrăcat de umanitate, de tot ceea l-a înconjurat când a crescut. Singurul lui reper în lumea reală, în lumea în care a trăit în copilarie este prietenul lui, personajul narator, care se pare că este corespondentul meu real. Citește în continuare

Anunțuri

Corporatist din întâmplare – Recenzie aparută pe Bookblog

18 Mai

http://www.bookblog.ro/recenzie/corporatist-din-intamplare/

Prima părere obiectivă, prima analiză de text pe care o primesc de la cineva care nu mă cunoaşte.

Recenzie aparuta pe Bookblog. Multumesc, Roxana Turcitu

„Nu aș fi crezut că mediul corporatist ar putea deveni subiect de carte. Cel puțin, nu al unei astfel de opere, poate doar al vreunei cărți ce te învață rețete miraculoase de reușită în domeniul profesional. În beletristică însă, de cele mai multe ori, locul de muncă (fie el într-o multinațională sau nu) reprezintă ori un cadru neutru în care se desfășoară acțiunea de care are parte personajul, ori doar o mențiune subtilă ce completează imaginea protagonistului. Aproape niciodată locul de muncă nu este punctul central al poveștii. Am fost curioasă în ce mod va reuși autoarea să trateze ideea, cu atât mai mult cu cât de ani buni am ajuns personaj într-o poveste similară.” (Roxana Turcitu)

Imagine

Oameni dragi din Pitestiul meu, alaturi de mine la lansarea „Corporatisului” – Centrul Cultural Pitesti

11 Apr

IMG_8937

IMG_8962

DSCN8100

DSCN8104

IMG_8947

DSCN8092

DSCN8132

DSCN8134

DSCN8150

DSCN8163

DSCN8171

DSCN8174

DSCN8178

DSCN8186

DSCN8194

DSCN8199

DSCN8202

O seară în familie, la Centrul Cultural Pitesti

31 Mar

Am pornit către Piteşti cu emoţiile împachetate cu grijă în geanta de mână, asigurându-mă astfel că le voi avea aproape. Le verificam la fiecare interval kilometric, odată ce oraşele menţionate pe borne se anunţau insistent, apoi se lăsau depăşite de autocarul (spream eu) punctual. Le pipăiam, verificam dacă şi-au păstrat intacte sentimentele şi intenţiile, ca apoi să le repet în gând, aşa cum îmi doream să le redau în faţa publicului de la lansare.

Ca multe alte lucruri purtate de mine prin lume, emoţiile s-au dovedit a fi un bagaj inutil, o sursă obositoare de frici închipuite, de monştrii imaginari care prevestesc viitorul într-o formă fabricată. Ştiam că nici emoţiile, nici discursul tastat cu băgare de seamă nu-mi vor fi de niciun folos la eveniment şi cu toate acestea m-am asigurat că le voi duce intacte până la destinaţie. Apoi am uitat definitiv de ele, până acum, când încerc să refac firul epic al unei zile trăite pe fast forward.

Nu ştiu sigur dacă cele două ore cât a durat lansarea s-au scurs inuman de repede sau viteza de curgere a timpului a fost una firească, însă pentru mine totul s-a petrecut parcă într-o lume paralelă, în care nu am avut nicio putere să intervin. Sala se umplea cu oameni dragi din Piteştiul meu, cu rude care mă ştiu de când eram în faşă, cu colegi pe care-i vedem zilnic acum 25 de ani, cu prieteni de care mă leagă amintiri adolescentine, cu profesoare de care cândva îmi era teamă sau pe care le admiram, cu chipuri noi care veniseră să asculte ce aveam eu de spus.

De acolo de pe scenă, priveam toţi aceşti oameni care îşi făcuseră timp şi chef să străbată oraşul îngheţat pentru a descoperi ce s-a ales de mine şi de legatura noastră şi ce simţeam era confortabil, familiar. Aveam senzaţia că sunt într-o sufragerie, înconjurată de musafiri de onoare, în niciun caz într-un centru cultural, unde mi-ar fi fost oportune emoţiile şi un discurs concludent.

Da, aşa a fost seara de joi pentru mine, una plină de surprise plăcute, de atmosferă relaxată, de emoţii evaporate în încrederea de a vedea cum oamenii din copilăria mea se bucură să mă vadă în postura de autoare. S-au spus multe şi frumoase şi le multumesc tuturor pentru gânduri şi intenţii. Le păstrez cu mine la întoarcere, în buzunarul proaspat golit de emoţii. Şi le mai mulţumesc pentru minunatele buchete de flori care au ţinut loc de primăvară în acest sfârşit de martie zgribulit.

DSCN8102

Regretele mele se referă la viteza cu care s-a petrecut totul, la pozele pe care nu am apucat să le fac cu fiecare dintre invitaţii mei şi la neputinţa de a le arăta cât mai desluşit câtă bucurie mi-au adus venind să mă vadă.

Aşadar, răspicat şi repetat le multumesc tuturor pentru o seară deosebită, pe care sper să o retrăim cât mai curând.

Reportajul pe larg:

Imagine

28 martie, Centrul Cultural Pitesti, ora 17

20 Mar

28 martie, Centrul Cultural Pitesti, ora 17

Reintoarcere in orasul natal

13 Mar

Planetele s-au ciocnit, stelele au dat cu zarurile, iar harta Romaniei se intrezareste din nou printre norisori delicati de primavara.

Profit de moment sa-mi intind picioarele, sa-mi trosnesc articulatiile si sa strabat inca odata bulevardele frumoasei mele adolescente. Pitestiul ma cheama pe nume si ii raspund in gura mare.

Viata a fost intotdeauna buna cu mine, n-a uitat inca sa ma surprinda iar si iar, asa cum o face intentionat si in primavara asta.

Pasesc in soarele de martie cu gandul la oamenii care imi sunt alaturi de atatia ani, pe care ii vad atat de rar incat n-am cum sa-i uit. Oameni pe care mereu ii gasesc in orasul in care am crescut, care mereu ma asteapta cu drag.

Sunt nerabdatoare sa consum combinatia nostalgiei perfecte: oameni si locuri amestecati cu amintiri rupte din mine, intr-un fundal care se mai regaseste autentic doar in paginile unei carti demult scrise.

Cei foarte dragi mie vor fi acolo; cei pe care din suflet as vrea sa ii revad, sper sa isi doreasca si ei suficient de mult sa ma reintalneasca. Oricum ar fi, eu ii astept pe toti in 28 martie   la Centrul Cultural din Pitesti. Pretextul afisat va fi lansarea romanului meu, motivul va fi sa ne revedem, sa constatam cat de mult ne-am schimbat si sa lasam in urma noastra un eveniment despre care sa povestim cu drag..

Bookcorner Librarium Cluj-Napoca lanseaza „Corporatistul”, 16 Decembrie 2012

17 Ian

DSCN7866ImageImageImageImageImageImage