O seară în familie, la Centrul Cultural Pitesti

31 Mar

Am pornit către Piteşti cu emoţiile împachetate cu grijă în geanta de mână, asigurându-mă astfel că le voi avea aproape. Le verificam la fiecare interval kilometric, odată ce oraşele menţionate pe borne se anunţau insistent, apoi se lăsau depăşite de autocarul (spream eu) punctual. Le pipăiam, verificam dacă şi-au păstrat intacte sentimentele şi intenţiile, ca apoi să le repet în gând, aşa cum îmi doream să le redau în faţa publicului de la lansare.

Ca multe alte lucruri purtate de mine prin lume, emoţiile s-au dovedit a fi un bagaj inutil, o sursă obositoare de frici închipuite, de monştrii imaginari care prevestesc viitorul într-o formă fabricată. Ştiam că nici emoţiile, nici discursul tastat cu băgare de seamă nu-mi vor fi de niciun folos la eveniment şi cu toate acestea m-am asigurat că le voi duce intacte până la destinaţie. Apoi am uitat definitiv de ele, până acum, când încerc să refac firul epic al unei zile trăite pe fast forward.

Nu ştiu sigur dacă cele două ore cât a durat lansarea s-au scurs inuman de repede sau viteza de curgere a timpului a fost una firească, însă pentru mine totul s-a petrecut parcă într-o lume paralelă, în care nu am avut nicio putere să intervin. Sala se umplea cu oameni dragi din Piteştiul meu, cu rude care mă ştiu de când eram în faşă, cu colegi pe care-i vedem zilnic acum 25 de ani, cu prieteni de care mă leagă amintiri adolescentine, cu profesoare de care cândva îmi era teamă sau pe care le admiram, cu chipuri noi care veniseră să asculte ce aveam eu de spus.

De acolo de pe scenă, priveam toţi aceşti oameni care îşi făcuseră timp şi chef să străbată oraşul îngheţat pentru a descoperi ce s-a ales de mine şi de legatura noastră şi ce simţeam era confortabil, familiar. Aveam senzaţia că sunt într-o sufragerie, înconjurată de musafiri de onoare, în niciun caz într-un centru cultural, unde mi-ar fi fost oportune emoţiile şi un discurs concludent.

Da, aşa a fost seara de joi pentru mine, una plină de surprise plăcute, de atmosferă relaxată, de emoţii evaporate în încrederea de a vedea cum oamenii din copilăria mea se bucură să mă vadă în postura de autoare. S-au spus multe şi frumoase şi le multumesc tuturor pentru gânduri şi intenţii. Le păstrez cu mine la întoarcere, în buzunarul proaspat golit de emoţii. Şi le mai mulţumesc pentru minunatele buchete de flori care au ţinut loc de primăvară în acest sfârşit de martie zgribulit.

DSCN8102

Regretele mele se referă la viteza cu care s-a petrecut totul, la pozele pe care nu am apucat să le fac cu fiecare dintre invitaţii mei şi la neputinţa de a le arăta cât mai desluşit câtă bucurie mi-au adus venind să mă vadă.

Aşadar, răspicat şi repetat le multumesc tuturor pentru o seară deosebită, pe care sper să o retrăim cât mai curând.

Reportajul pe larg:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: